Mihai Stoichiță are mari probleme în alcătuirea primului „11” pentru meciul cu gorjenii lui Sorin Cîrțu, Ovidiu Petre alăturându-se și el fotbaliștilor care fac parte din infirmeria Stelei.
Astfel, după ce a fost schimbat la pauza meciului cu Gaz Metan din cauza unei contracturi musculare, cel poreclit „Ceasul” s-a pregătit, ieri, la sala de forță. Coleg de suferință cu Ovidiu Petre, Bicfalvi, accidentat de mai bine de o lună, s-a antrenat și el tot la sală.
Pleșan nu s-a pregătit deloc după întinderea suferită în meciul cu Dinamo. Surse din anturajul roș-albaștrilor ne-au dezvăluit, ieri, situația celor trei jucători. „La ora actuală, Mihai Stoichiță nu are apt niciun închizător pentru jocul cu Pandurii. Sperăm totuși ca măcar Eric Bicfalvi, care este accidentat de mai bine de o lună, să își revină în două-trei zile”, ne-a spus un apropiat al steliștilor.
Ovidiu Petre a făcut cinste în vestiar
Profitând de faptul că ieri a împlinit 28 de ani, Ovidiu Petre și-a cinstit înainte de antrenament colegii în vestiar cu suc și prăjituri. „Ovidiu a venit cu prăjituri la noi în vestiar. I-am urat la mulți ani și l-am felicitat. Totodată, ne-am amintit că este și ziua de naștere a lui Mirel Rădoi, deoarece cei doi făceau cinste la aceeași dată cu prăjituri în vestiar”, ne-a spus un oficial stelist.
„Ovidiu Petre e cel mai important om la mijlocul terenului. Când joacă el, stau mai liniștit că nu primim așa ușor gol”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER